Rahitism
Inca din antichitate s-a observat ca la unii copii apar in perioadele de crestere deformatii osoase, care se exteriorizeaza prin asimetrii ale capului, cocoase, membre strimbe, torace ingust, torace cu osul pieptului infundat sau iesit, bazin turtit etc. Aceste deformatii ale scheletului dispar cu timpul sau lasa anumite urme (sechele). Boala cunoscuta astazi sub denumirea de rahitism a fost descrisa - dar numai in ceea ce priveste manifestarile ei - in 1650, de Olisson, in Anglia, sub numele de morbus anglicus.
Cum apare ? Care sunt cauzele rahitismului ? Cum poate fi prevenit si vindecat ? Toate acestea s-au lamurit mai tarziu, abia in 1919 si mai ales dupa ce s-a identificat vitamina D, in 1924.
Pana s-a ajuns la cunoasterea rolului vitaminei D in organismul omenesc, rahitismul era considerat, de unii cercetatori, o boala cauzata de alimentatia necorespunzatoare, iar de altii, o boala determinata de lipsa de lumina si de aer curat.
Identificarea vitaminei D si gasirea metodei, de a o produce sintetic consitituie unul dintre cele mai interesante capitole ale biologiei. Calea urmata de cercetatori a inceput cu reproducerea rahitismului la animale de experienta: soareci, caini, iepuri etc. La grupe de animale tinere supuse unor anumite regimuri sarace in calciu, sau fosfor, cu exces de acizi sau baze, s-a obtinut o boala asemanatoare cu rahitismul intannit la copii. Pentru reusita acestor experiente era necesar ca animalele, sa fie tinute la intuneric. S-a facut astfel o apropiere intre observatiile cercetatorilor care sustineau ca rahitismul este o boala a lipsei de aer si lumina cu a celor care sustineau ca este o urmare a alimentatiei defectuoase.
O data, cu reproducerea rahitismului, la animale s-au mai facut insa si alte observatii, privind drumul urmat de sarurile de, calciu si fosfor de la absorbtia lor in intestin pana la eliminarea prin fecale si urina. S-a putut studia amanuntit cum partic calciul ia fosforol in procesul osificarii si cum intervin, in compozitia chimica a tumorilor (sange si limfa), care scalda toate tesuturile. S-a ajuns, de asemenea, la constatarea ca intre metabolismul calciului si al fosforului exista o stransa legatura, ca sporirea sau scaderea unuia din aceste elemente in tumori provoaca modificari si ale celuilalt, adica de se conditioneaza reciproc. S-a stabilit, prin urmare ca pentru buna functionare a tuturor aparatelor si organelor intre sarurile de calciu si cele de fosfor din sange si limfa trebuie sa existe un echilibru. Echilibrul acesta fosfo-calcic se mentine insa printr-un mecanism destul de complex, la care participa mai multe organe si tesuturi, cum sunt: intestinul, rinichii, oasele, sistemul nervos glandele cu secretie interna (paratiroidele) etc. si in plus un factor denumit de catre Windaus „vitamina D” a carei prezenta in organismul animalului depinde de expunerea lui la lumina. Tot prin cercetari, vitamina D a mai fost pusa in evidenta in untura de peste si in unele alimente iradiate in prealabil cu raze ultraviolete.
Toate aceste observatii asupra rahitismului experimental au dus la stabilirea adevaratei cauze a rahitismului denumit si „comun”, asa cum se cunoste azi.
